Levente Balint blog

Nu am crezut-o pe nevastă-mea, dar, ca de obicei, soţiile au dreptate. După ce recent mă avertizase că e ceva în neregulă cu jamon serrano luat din “Discount” din Iulius Mall, azi dimineaţă mi s-a confirmat bănuiala. Poza alăturată, unde se vede şi termenul de valabilitate (18.11.09, dude!), o demonstrează. Vedeţi, în dreapta jos, petele acelea albe? Sunt urme de mucegai.  Păcat, mai ales că supermarketul în cauză este unul respectabil…

Pentru că există foarte multe lucruri rele în jur, uităm să apreciem că, uneori, oamenii sunt corecţi şi săritori. Dacă ni se întâmplă ceva injust, scriem imediat pe blog. M-am gândit, de aceea că ar fi bine să amintesc şi aspecte pozitive, nu numai că iaurtul ce l-am luat de la ABC-ul de la colţ mirosea a transpiraţie de cal. Recent, am luat un mouse wireless de la magazinul Altex din “Iulius Mall”. Nu ştiu de ce, dar nu funcţiona. A doua zi, m-am întors la magazin. În câteva minute, am fost băgat în seamă, iar oamenii mi-au dat imediat unul nou, de acelaşi tip, fără să se strâmbe prea mult. Uite că există şi oameni  normali şi amabili. Deci, se poate.

Îndrăznesc un pronostic. România nu va pierde pe terenul Franţei. Aşa cred eu. Aşa simt. Nu ştiu de ce. Poate şi pentru că francezii mi se par destul de vulnerabili în aceşti ani. Trăiesc doar din execuţii personale (fantastice..). Şi atât.

UPDATE: Aşadar, am avut dreptate. Dar nu pentru că am fost noi grozavi, ci pentru că francezii n-au marcat,

Povestea asta e reală şi s-a petrecut în 1979. Un unchi din partea mamei are nişte rude în Franţa. În urmă cu trei decenii, rubedeniile au venit într-o vizită în România, un fel de “family reunion”. Oamenii şi-a adus şi fiul cu acea ocazie. Jean-Marie pe numele său, tânărul furios avea cam 25 de ani pe atunci şi a fost atras de părinţi în România pentru a vedea realităţile comunismului. Tânărul se declara comunist convins, înjura capitalismul putred şi vedea “raiul” din Europa de Est ca alternativa pentru a scăpa de infernul în care credea el că trăieşte. “L-am adus să vadă ce înseamnă comunismul”, a spus mama lui.

Jean-Marie a avut primul şoc când a coborât în Gara de Nord. Imaginaţi-vă o gară românească din 1979! Apoi, după un periplu prin oraş, a fost dus într-un sat de lângă Timişoara, pe nume Checea. Ghinionul a fost că venise toamna şi toate străzile erau inundate cu bălţi. Ce diferenţă, de la autostrăzile ca-n palmă din Franţa putred de capitalistă la gropile selenare din România!  Au urmat apoi celelalte aspecte de care Jean-Marie a aflat: condiţiile de viaţă, restricţiile economice şi politice, infrastructura inexistentă, depresia generală, sufocarea oricărei iniţiative, alienarea tineretului… A aflat şi el că, în buza toamnei, în loc să studieze, tinerii sunt trimişi la cules de porumb şi la apărarea patriei.

Franţujii s-au întors acasă. După câteva săptămâni, a venit o scrisoare. “Jean-Marie s-a lecuit de comunism”.

Am scris această poveste, cum am zis, reală, pentru a le aminti Jean-Marie-lor de astăzi, care poartă tricouri cu Che Guevara şi visează utopii roşii pe pereţi de Facebook sau pe bloguri ce a însemnat cu adevărat comunismul. Şi dacă într-adevăr iubesc atât de mult comunismul, să emigreze puţin în Cuba. Nu le-ar strica. Nici lui Jean-Marie nu i-a căzut rău. S-a lecuit.